Absenti

Voi pleca in curand. Si ti se va face dor de mine. Iar eu...eu imi voi aminti mereu de tine.
Nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea daca nu te-as fi cunoscut. Dar as vrea sa stiu. Macar pentru o zi sa uit tot, toate amintirile, toate locurile, sa ma intorc in timp, intr-o era indepartata in care nu te cunosteam si eram bine fara tine.

Deschid din nou catalogul albastru si observ ca tu esti absent. Prezenta fizica nu conteaza, atata timp cat mintea, inima si sufletul nu sunt acolo. Iar tu...tu intotdeauna ai fost absent. Liceul s-a terminat de mult, dar eu inca stau si fac prezenta in fiecare zi. Te astept sa vii cu o motivare sau...sa nu mai vii deloc.

Everybody Hurts

Ne certam.

Ne impacam.

Iar in 5 minute uitam totul.

In ultimele zile a fost o atmosfera...aiurea. Uneori nu stiu ce se intampla si devin atat de confuza, incat nici cea mai rabdatoare persoana nu poate sa discute cu mine. Trebuie sa invat ca nu sunt singura persoana cu toane. Si chiar daca, intr-o zi nu ma simt bine, sa accept o gluma cu zambetul pe buze, fara sa fac o mare drama din asta. Altfel risc sa pierd tot. Iar cea mai mare teama a mea e sa pierd ceea ce iubesc...

Profesoara mea de franceza avea dreptate. Sa iti construiesti toata viata pe doar un stalp care sa te sustina e cel mai prostesc lucru pe care poti sa-l faci! Ce se intampla atunci cand pilonul se prauseste? Cazi si tu cu el? Trebuie mereu sa ai variante dintre care sa alegi, oameni care sa te sustina, sa ai si alte activitati pe langa slujba ta, un esec sa nu te doboare pentru ca mai ai si alti stalpi pe care sa-i lasi sa iti sustina greutatea.

E greu sa gasesc un echilibru, dar trebuie sa o fac. Pentru ca simt ca o iau razna si simt ca uneori ii indepartez pe cei dragi. Si, Doamne, ce se intampla? Ce sa fac? Cum sa fac sa iasa totul cum trebuie? Pentru ca nu vreau sa pierd unul din "stalpii" care a sustinut 4 ani si ceva din viata mea...

It's finally over!

Mda...s-a terminat si bacu'! E dezastrul dezastrelor, dar eu sunt printre "fericitii" care au reusit sa-l treaca. Partea proasta e ca multi au picat. Partea buna e ca, chiar daca nu am o medie buna in bac, s-ar putea sa prind un loc fara taxa la faculta. Ma ajuta mult media din tot liceul si media la economie (eu vreau sa dau la contabilitate).
Totusi...imi pare rau pentru cei care au picat. Sa fii acolo de fata si sa vezi copii la care nu te asteptai ca iau medie mai mica de 6, sa-i vezi cum pur si simplu se prabusesc pe jos si incep sa planga...imaginile astea o sa-mi ramana mult timp in minte. Si sa le auzi hohotele de plans...mai ca nu imi venea si mie sa plang cot la cot cu ei.
Nu stiu ce o sa se intample mai departe. Mi-e frica sa ma gandesc chiar si la ziua de maine. In ultima vreme am impresia ca nimic nu mai e sigur in tara asta! Si poate chiar asa e, nu stiu.

Mai e mult? (Nu am avut niciodata rabdare!)

Uneori nu ma inteleg pe mine insumi. Sunt atat de...fixata pe anumite idei, persoane, fapte, incat uit sa ma concentrez si pe alte lucruri, care in realitate sunt mult mai importante.

Exact ca acum, cand eu ar trebui sa-mi repet pentru bac, dar in schimb ce fac? Stau si vorbesc la telefon, bineinteles!

Bine, nu sunt nici genul acela de persoana sa se streseze inainte de examene, sau sa am emotii, dar ar fi bine sa fac ceva cu privire la bacu' asta. Pentru ca e o chestie serioasa. Un pic de emotii mi-ar prinde bine. :)

Dar pe mine singurul gand care ma "bate" e acela ca vreau sa treaca mai repede examenele. Nu din cauza ca vreau sa aflu rezultatele. Nici macar vacanta in Spania nu ma incanta. Nu. Pentru mine e important faptul ca mi s-au promis alte chestii dupa bac. Cum ar fi o impacare, putina fericire si implinire. Astea sunt lucrurile pe care le caut de vreo 2 ani. Iar acum, cand mai am putin si le primesc, eu fac pe nebuna si nu pot sa am rabdare!

Numai Dumnezeu mai poate sa stie ce e in capul meu. Si sper sa ma "lumineze" si pe mine, pentru ca eu nu pot sa-mi dau seama de nimic!

Mai e mult? Nu, nu mai e mult. Stiu ca ce e al meu e pus deoparte. Dar...ce o sa fac cu toata nerabdarea asta pana cand, in sfarsit, o sa primesc ce-mi doresc?

Castle Made Of Sand

Imi place sa cred ca fiecare lucru se intampla dintr-un anumit motiv. Dar acum nu mai gasesc niciun motiv pentru tot ceea se se intampla. Nu pot sa inteleg. Si desi lucrurile merg bine, eu plang. Plang, pentru ca nu merg asa cum vroiam eu sa mearga. Pentru ca acum nu e timpul potrivit pentru asta.

...Trebuie sa invat sa am rabdare. Cu mine, cu ceilalti, cu el.

Si trebuie sa invat sa-i inteleg pe cei din jur. Nu sunt singura care are probleme, dar sunt singura care se grabeste si e in stare sa calce peste altii doar pentru a obtine ce-si doreste.

Si tocmai azi am descoperit ca eu am anumite regrete in ceea ce priveste anumite persoane. Regrete pe care nu as vrea sa le am, pentru ca ma impiedica sa fiu fericita in acest moment. Nu ma ajuta sa construiesc ceva, ci mai degraba ma fac sa distrug ce am realizat pana acum. Si nu vreau. Trecutul e trecut, e acolo ca sa-ti aminteasca sa nu mai repeti anumite greseli, nu sa te impinga de la spate sa faci acelasi lucru rau...Abia azi imi dau seama ca trebuie sa distrug acele "castele de nisip" firave, dar periculoase, care imi ameninta fericirea din prezent.

Si am s-o fac. Pentru mine, pentru sufletul meu, pentru el, pentru ca nu vreau sa pierd ceea ce am acum.

Optimista... :)

Azi...am avut o zi buna. Nu a fost cea mai buna, dar nici chiar atat de rea. In afara de faptul ca am dormit mult prea putin, totul a decurs asa cum trebuia, fara incidente deosebite. A fost ca de obicei. Aceeasi rutina. :)
...Nu stiu de ce ma mai chinui sa caut ceva deosebit in ziua de azi, pentru ca lucrurile cu adevarat importante s-au intamplat undeva, in decursul noptii dinspre vineri spre sambata, cand a avut loc "maratorul-de-conversat-pe-mess". :) Am aflat lucruri pe care as fi vrut sa le aud acum 1-2 ani, dar care in acelasi timp au reusit sa-mi redea fiorii pe care ii aveam pe vremea aceea. Am descoperit ca uneori gasesti plictisitor si un lucru pe care il iubesti. Si mi-am dat seama ca unele lucruri nu se schimba niciodata, indiferent cat timp trece sau cat de mult te schimbi tu.
Nu stiu cum de unele persoane reusesc sa reinvie in mine sentimente, amintiri, trairi, pe care in majoritatea timpului reusesc cu mult succes sa le reprim si chiar uit de ele. Nu stiu cum de INCA mai simt ce simteam acum 2 ani. Dar stiu ca in noaptea aceea m-am simtit bine...chiar foarte bine. E bine de stiut ca mai sunt si alte persoane pe lumea asta in afara de el, persoane care sunt alaturi de mine si stiu sa ma faca sa ma simt bine fara sa depuna prea mult efort, fara sa spuna lucruri complicate si citate din carti de filosofie. E bine de stiut ca si altora le pasa, nu numai mie.


Cred ca in curand lucrurile vor incepe sa se schimbe. Nu stiu daca va fi in bine sau in rau, dar stiu ca voi avea pe cineva alaturi de mine...si asta e cel mai important!

It's Hidden In The Scars

If I could have just one night,
to be with you and make it right
What we were and what we are
is hidden in the scars...


Uneori nu stiu unde suntem si felul in care ar trebui sa privesc lucrurile. Dar stiu ca, daca as putea, as face ca totul sa fie bine pentru amandoi.

Uneori ajungem sa fim atat de aproape unul de celalalt, incat am impresia ca as putea sa-i spun orice. Si uneori mi se pare ca e atat de sincer si de serios, incat as putea sa ma apropii de el si mai tare. Dar nu stiu unde suntem acum. Tot ce stiu e ca de fiecare data cand ma gandesc la el, imi doresc sa-i fiu alaturi.

E pacat sa lasam orgoliile noastre si mandria sa stea intre noi. E pacat sa ne pese de ceea ce spune lumea. Inca nu si-a dat seama ca lumea comenteaza mereu, indiferent daca un lucru e bun sau rau?
E pacat...pentru ca stiu ce ar putea fi si cat de frumos ar putea fi. Si asta doare cel mai tare. Ne torturam reciproc, desi eu stiu ce sentimente are el pentru mine si el stie cat tin la el.
Si nu inteleg de ce ii e frica. De gura lumii, de mine? Chiar atat de inspaimantatoare am ajuns? Sau pur si simplu se teme de "scutul" pe care il afisez mereu? "Scutul" acela care ma face sa par o persoana insensibila, fara sentimente...
Doamne, cate sentimente pot sa am pentru o singura persoana! Sentimente pe care nu le pot exprima nici in cuvinte, nici in fapte. Pentru ca sunt prea coplesitoare.
As dori sa-i spun ca sunt alaturi de el mereu, indiferent de ce alege. Chiar daca ma vrea in viata lui, sau nu.
Iar daca mi-ar cere sa-l las in pace, as face-o.

Mi-as rupe si inima in bucatele mici-mici pentru el.

Inceput

Am venit. Sunt aici. Nu stiu sigur daca o sa fiu in fiecare zi, dar nu asta conteaza.
Nu am venit aici sa scriu filosofii, sau sa incerc sa par mai desteapta decat sunt, pentru ca intr-un final adevarul despre mine tot o sa iasa la lumina.
Scriu ce simt pe moment, si nimic mai mult. Si scriu aici, pentru ca stiu ca persoanele cunoscute nu vor vedea asta poate niciodata, si nu vor afla cat de slaba pot fi uneori. Nu vreau ca ei sa se foloseasca de slabiciunile mele, nu vreau sa stie.

Am venit, sunt aici. :)