Inca din copilarie lumea ne intreaba ce o sa ne facem cand o sa fim mari. Cu totii avem visele noastre. Eu am vrut sa devin doctor. Mai tarziu, am spus ca vreau sa fiu actrita.
Pentru o buna perioada de timp, intrebarile de genul acesta au incetat si am avut parte de o mica pauza in care puteam sa-mi dau seama ce vreau cu adevarat.
Dar pauza s-a sfarsit in clasa a XI-a, cand au inceput toti sa ma intrebe: "Unde te duci mai departe? Ce o sa faci cu viata ta?"
Adevarul este ca...nici acum nu stiu. Viata mea se indreapta acolo unde vrea ea, nu unde vreau eu.
Nu spun ca nu imi doresc nimic de la viata si ca nu ma gandesc la viitorul meu. Spun doar ca ceea ce am vrut eu nu s-a implinit. Am vrut academie militara, m-au picat la proba de rezistenta (2km) pentru doar 3 secunde. Am vrut sa merg in Suedia la facultate, prin programul Edmundo, am avut medie sub 8 la bac. Bacul terorii, cum l-am numit eu. La mate am fost nedreptatita. Nu mi s-a luat in considerare felul in care am rezolvat exercitiile, pentru ca nu le-am rezolvat dupa metoda folosita in baremul de notare. Nu a contat ca rezultatul final a fost exact ca cel din barem, mie mi s-au taiat exercitii intregi. Asa ca, in loc sa iau 8 - 8,2 (cum calculasem cu profesorul cu care am luat meditatii), eu am luat 6,50.
Si acum ce ma fac?
Fac o postliceala sanitara, specializarea AMG (Asistent Medical Generalist), fac o facultate de la mine din oras, specializarea Marketing, si astept sa vad de unde pica o slujba cand termin.
Nu este ceea ce mi-am dorit eu de la viata si de multe ori imi vine sa plang, atat de nedreptatita ma simt, dar trebuie sa continui pe calea pe care am luat-o, neavand alte posibilitati.
And...this is my life.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu