Echilibru

Inca tin minte de cand eram mica, eram la ora de gimnastica si incercam sa fac cumpana. O chestie pe care nici in ziua de azi nu reusesc sa o fac cu gratia si talentul fostului meu profesor. Dar nu ma plang. Sa-mi tin corpul in echilibru e unul din cele mai usoare lucruri pe care le fac acum. In rest...totul e alergatura dintr-un loc in altul, de la o persoana la alta.
Incep sa cred ca altfel nu se putea. Ca cel mai bun lucru pentru mine e sa-mi incarc tot timpul cu o facultate, un modul de psihopedagogie si o scoala postliceala. Si vreau sa cred ca toate acestea imi vor folosi intr-o zi.
...Imi pare rau ca sunt atat de pesimista. Dar atunci cand nu am timp nici sa merg la baie sau sa mananc, incep sa-mi pun intrebari. "Oare asa e cel mai bine?", "Oare voi reusi sa duc la final tot ce am inceput?" Si, bineinteles, intrebarea care ma macina in fiecare dimineata si seara: "Sigur nu am uitat sa fac ceva?" A uita e omeneste, stiu, dar nu in halul in care o fac eu! Uit ce am mancat de dimineata, uit cate lingurite de zahar mi-am pus in cafea, la doar cateva secunde dupa ce am inceput sa amestec in ceasca. La un moment dat am inceput sa uit sa-mi fac temele si proiectele, si chiar datele in care trebuia sa dau teste sau examene. Asa ca am inceput sa ma organizez. Cam tarziu, avand in vedere ca sunt deja anul II, dar mai bine acum decat niciodata.
Insa organizarea e doar una dintre problemele minore cu care ma confrunt. Problema principala a mea e gasirea unui echilibru; intre timpul pe care il acord scolilor, timpul pe care il acord prietenilor si timpul pe care mi-l ofer mie. Oh, de ar avea ziua 34 de ore! Le-as face pe toate, as termina proiectele la timp si as mai ramane si cu timp pentru mine. Dar indiferent cat mi-as programa activitatile si iesirile cu prietenii, cand ajung acasa nu mai am timp si chef nici macar sa ma demachiez.

O alta problema e gasirea unui echilibru in gandire. Hmmm..."echilibru" nu e tocmai cuvantul potrivit, dar parca exprima cel mai bine ceea ce vreau sa spun. Nu e problema ca nu invat sau ca nu am ordine in ganduri, dar exista in unele zile niste "dezechilibre" destul de urate. Nu ma mai pot concentra, mintea mea ramane intr-un singur loc. Si, din cate vad, in ultimele zile (adica saptamani) numai la lucrul acela m-am gandit. Lucru stupid, imoral si de-a dreptul indraznet (in sensul rau al cuvantului)! E vina mea, ca nu incerc sa-mi canalizez eforturile si gandurile in alta parte. Dar in acelasi timp, nu e in totalitate vina mea. Daca nu s-ar fi uitat niciodata la mine in felul acela, probabil ca in zilele in care nu trebuia sa-l vad i-as fi uitat chiar si numele!

Mintea mea e un lucru atat de complex si frumos, in ciuda faptului ca uneori imi joaca feste si ma supune la tot felul de provocari si tentatii. Am o memorie de scurta durata in ceea ce priveste treburile mai importante, in schimb, tin minte orice detaliu legat de EL.

...doamne, uneori mi-as dori sa uit tot, chiar si cum ma cheama!