Keep your head high, keep your chin up and keep smiling because life's a beautiful thing and there's so much to smile about.
E ciudat cum eu numai in zile ca astea imi amintesc ca am atatea motive ca sa zambesc.
Ultimele zile au fost...nu tocmai bune, in ciuda "performantelor" mele de la examene. Insa, acum sunt inapoi pe drumul cel bun. Am fost la sala, unde pentru aproape doua ore mi s-a golit mintea de orice gand rau si pesimist, iar apoi m-am intors acasa binedispusa. Cine zicea ca sportul nu iti face bine era un maaaare prost!
Ma gandesc la ziua de ieri, si la cat de bine m-am simtit cu colegii mei. Si cum, in ciuda aparentelor, chiar sunt o persoana sociabila. Si imi place sa vorbesc cu lumea si sa-mi fac cunostiinte noi. Iar asta e un lucru bun...cred.
Daca stau si ma uit inapoi la liceu imi dau seama ca m-am schimbat enorm de mult. Fostii mei colegi chiar aveau dreptate, nu mai sunt aceeasi. Si nici nu vreau sa fiu. Pentru mine liceul a reprezentat un loc groaznic, unde nu vreau sa ma mai duc nici macar in vizita! Eram mereu fata aceea complexata, tocilara, care in ciuda faptului ca era sefa clasei, avea mai multi dusmani decat prieteni. Nu cunosteam pe nimeni atunci, si eram singura. Probabil ca nimeni nu stie prin ce am trecut eu in liceu, insa toti m-au judecat. M-au judecat pentru ca eram cum eram, m-au judecat pentru ca invatam bine, ma priveau dubios atunci cand radeam si asteptau ocazia sa faca din nou misto de mine. Nu a fost partea cea mai fericita din viata mea. Si imi pare rau pentru ca si in ziua de azi imi amintesc acei 4 ani groaznici din viata mea.
Mi-a fost atat de frica la inceputul facultatii! Mi-a fost frica sa nu se repete istoria. Probabil ca m-am schimbat in persoana in care sunt acum, tocmai ca sa nu mai fiu nevoita sa trec prin ce am trecut.
Iar acum sunt fericita. Am devenit mai puternica, tocmai datorita experientelor din liceu. Si nu regret ceea ce s-a intamplat, pentru ca din cauza fostilor mei colegi eu m-am schimbat in bine. Insa, tot mai vreau sa uit ce s-a intamplat...
Nici eu nu privesc perioada liceului cu ochi buni. Eram atat de complexata de inaltimea si greutatea mea incat clasa de fete din care faceam parte nu pierdea nici o ocazie ca sa ma faca sa ma simt prost. Si la fel o facea si diriginta care nu ma avea la suflet.Si unde mai puneai ca si eu invatam bine.
RăspundețiȘtergereLa mine nici in primul an de facultate n-a fost prea bine caci oricat incercau colegii sa ma faca sa ma simt bine eram prea complexata si asta a dus la delasare.
Dar in anul 3, cu o perioada de trecere in anul 2, m-am schimbat si sunt ceea ce sunt astazi. Nu mai las strainii si cu atat mai putin cunostintele sa ma faca sa ma simt prost pentru ceea ce sunt. Socializarea a avut un rol extrem de benefic si o consider cheia iesirii din starile aiurea.
Asadar, cam in aceiasi situatie sunt si eu cand vine vorba de liceu. Am si spus ca nu ma voi duce la intalnirea de 10 ani. Nici nu vreau sa le mai vad pe multe dintre cele cu care am convietuit intr-o anumita masura timp de 4 ani.
Cum este si citatul acela: "Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara consimtamantul tau" (Roosevelt)
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ai reusit si tu sa treci cu bine peste perioada aceea.
Eu privesc totul ca pe o lectie, o experienta. Am invatat multe in acei 4 ani, dar, ca si tine, nu mai vreau sa-i vad pe fostii mei colegi.
Intru totul de acord cu citatul. E o lectie dar putea sa fie mai putin dura. Eh, important e ca a trecut.
Ștergere